PROPUNERI PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI ROMÂNESC

În data de 22.02.2023, la sediul Federației Patronatelor din Turismul Românesc (F.P.T.R.), s-a întrunit Comitetul Director care a analizat și a adoptat în unanimitate, mai multe propuneri având că obiectiv dezvoltarea turismului din țara noastră.

Aceste propuneri demonstrează, încă odată, că toate acțiunile întreprinse de F.P.T.R.  au drept scop doar promovarea și dezvoltarea turismului românesc ,nefiind în slujba unui grup sau altuia din această zonă a turismului. Membrii F.P.T.R, au acționat și acționează , legal, ca turismul din țara noastră să devina din ce în ce mai competitiv și mai puternic. Propunerile și acțiunile F.P.T.R. sunt în interesul întregului turism românesc și nu doar in interesul membrilor federației.

Pentru a demonstra prin fapte că acțiunile acestei federație reprezentativă (atestată prin hotărâre definitivă data de instanță) la nivelul de ramură turistică, vă prezint câteva din ele:

–           În momentul în care domnul Constantin- Daniel Cadariu a fost numit la conducerea Ministerului  Antreprenoriatului și Turismului, urmate de  declarațiilor sale privind respectarea legii și modul de colaborare cu toate organizațiile care reprezintă industria turismului, a primit tot sprijinul din partea F.P.T.R.

Dar de la declarații la fapte este cale lunga, mai ales când  „specialiștii” din minister au profitat de lipsa de cunoștinte, în acest domeniu, ale domnului  ministru.

–           Deși acțiunile F.P.T.R. nu au fost sprijinite de unele structuri asociative din zona turismului, Comitetul Director al F.P.T.R. a venit în data de 22.02.2023 cu următoarele propuneri, care au fost făcute public:

a)        Propunerea și susținerea domnului Dragoș Anastasiu pentru funcția de ministru MAT până la alegerile parlamentare din anul 2024, cu următoarele priorități:

 Reorganizarea autorității publice centrale pentru turism

Modificarea și completarea actualei legislații primare și secundare în vederea relansării turismului conform Programului de guvernare 2022 – 2024 – Capitol Turism.

b)        Informarea tuturor structurilor asociative din turism și solicitarea ca acestea să susțină propunerea F.P.T.R de numire în funcția de ministru MAT al turismului, a domnului Dragoș Anastasiu

c)         Afilierea F.P.T.R la Alianța Pentru Turism – departamentul patronate, de îndată ce se va prezenta statutul acestei organizații în vederea constiturii legale

d)        Strategia F.P.T.R de colaborare cu patronatele din turism în vederea legiferării măsurilor care să contribuie la dezvoltarea și susținerea turismul românesc

Aceste propuneri au fost adoptate în unanimitate și au scopul de a dezvolta turismul românesc și a unii toate forțele în acest scop.

În continuare sunt prezentate Deciziile precum și o parte din  fotografiile din data de 22.02.2023.

Ing. Adrian Stanciulescu

Președinte P.N.A.T.

Vicepresedinte F.P.T.R