11 noiembrie- Ziua veteranilor din Teatrele de Operatii


Personalul armatei participant, după 1990, la acțiuni militare în afara teritoriului național, a demonstrat, în istoria recentă, că flacăra aprinsă de veteranii de război arde în continuare în inima ostașului român.

La mulți ani cu recunoștință, vouă, tuturor! Sunteți EROI!

Ziua de 11 noiembrie este  dedicată veteranilor din teatrele de operații din toate timpurile, un prilej de a omagia și comemora meritele celor care au apărat interesele țării. Din păcate, nu toți au revenit cu bine la cei dragi, așa că această zi ne aduce și tristețe în suflet, dar și exemplul acestor minunați EROI!

Demn de ținut minte, în anul 2003, primul militar român care și-a pierdut viața într-un teatru de operatii a fost sublocotenentul(PM) Iosif-Silviu Fogoraș.

Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

SĂ NE TRĂIASCĂ ȘI SĂ NE FIE BUNI PĂZITORI, BUNI ÎNVĂȚĂTORI ÎNTR-ALE DRAGOSTEI DE NEAM ȘI ȚARĂ!

Foto: arhivă teatru de operații Afganistan, M.Ap.N.

Articolul 11 noiembrie- Ziua veteranilor din Teatrele de Operatii apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.



Source link

Previous post Absolventii Universitatii din Bucuresti, cel mai bine platiti angajati din Romania
Next post Bursa de Valori Bucuresti incheie un acord de cooperare pentru educatie financiara cu Universitatea de Vest din Timisoara