OMV Petrom, parteneriat cu Academia de Copii si Juniori a FC Petrolul Ploiesti



Compania OMV Petrom a devenit partenerul Academiei de Copii și Juniori a clubului FC Petrolul Ploiesti, anunțul fiind făcut de către Octavian Grigore, vicepreședintele ACS Petrolul 52, anunta site-ul oficial al gruparii ploiestene.

„OMV Petrom ni s-a alăturat și va asigura o sponsorizare importantă strict pentru Academia de Copii și Juniori a clubului nostru. Acest lucru a fost posibil în baza unui proiect înaintat de către noi și țin să le mulțumesc tuturor celor implicați, atât factorilor decidenți, cât și celor care ne-au ajutat până la obținerea acestei finanțări. În prima fază înțelegerea se va întinde până pe 30.04.2023, dar, evident, ne dorim să avem un parteneriat cât mai lung”, a precizat Octavian Grigore, cel care este, totodată, și Directorul Tehnic al Academiei FC Petrolul Ploiești.

„Este foarte important faptul că dânșii și-au manifestat dorința de a se apleca spre sectorul juvenil, urmând să susțină, astfel, copiii din Ploiești și din județul Prahova să facă sport! Iar dacă vor face și performanță, atunci va fi cu atât mai bine! Avem echipe participante la cel mai înalt nivel intern pentru toate categoriile de vârstă, avem jucători care fac parte din loturile naționale sau sunt în vizorul selecționerilor, așa încât, cu siguranță, acest parteneriat va fi unul cât se poate de benefic, urmând să ne ajute să ne atingem obiectivele”, a mai afirmat Octavian Grigore.

Situată pe locul 20 în ierarhia Academiilor din România, întocmită în acest an de către Federația Română de Fotbal, Academia de Copii și Juniori a clubului nostru participă, la nivel national, cu echipele înscrise în Liga de Tineret, Liga Elitelor „U17”, Liga Elitelor „U16” și Liga Elitelor „U15”, și, de asemenea, cu grupele de vârstă mici în întrecerile ce se desfășoară sub organizarea AJF Prahova.

Articolul OMV Petrom, parteneriat cu Academia de Copii si Juniori a FC Petrolul Ploiesti a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.



Source link

Previous post Mos Craciun a venit mai repede la Ploiesti si… a adus APA CALDA!
Next post Cum va fi sarbatorita ZIUA ARMATEI la Ploiesti?