O turista de numai 24 de ani a pierit intre stancile Bucegilor! A cazut in gol 200 de metri!
[ad_1]
Muntele are reguli care trebuie respectate!
O turistă de 24 de ani din judeţul Neamţ și-a pierdut viața, sâmbătă, după ce s-a împiedicat şi a căzut în gol cca 200m, într-o prăpastie în Bucegi.
Potrivit reprezenanților SALVAMONT Buşteni, tânăra se afla împreună cu alte trei persoane pe traseul ce dulce de la Crucea Caraiman către cabana Caraiman.
La un moment dat, victima s-ar fi împiedicat şi a căzut aproximativ 200 de metri în abrupt, spre Valea Jepilor Mici, din Brâna Caraimanului. Prietenul tinerei, aflat în stare de şoc, a fost predat unui echipaj de la Ambulanţă.
În prezent, o echipă formată din 12 salvatori montani participă la acţiunea de recuperare a trupului turistei decedate.
Din păcate, iată, continuă seria tragediilor montane…
DE LUAT ÎN SEAMĂ: Sâmbătă dimineață, Dispeceratul Național SALVAMONT aducea următoarele informații:
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național SALVAMONT s-au primit 5 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: 1 apel pentru Salvamont Hunedoara, 1 apel pentru Salvamont Sinaia, 1 apel pentru Salvamont Maramureș, 1 apel pentru Salvamont Suceava, 1 apel pentru Salvamont Neamț. În cazul acestor intervenții au fost salvate 5 persoane, 4 dintre acestea fiind predate către Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit 18 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană”.
Foto: Facebook
Articolul O turista de numai 24 de ani a pierit intre stancile Bucegilor! A cazut in gol 200 de metri! a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.
[ad_2]
Source link